„Eminescu este o stare de spirit”

Ediţia de Vineri Nr.20086 din 18 ianuarie 2008

   Poemul „Luceafărul” a stat la baza baletului lui Eugen Doga, a filmului omonim realizat de regretatul Emil Loteanu. În stagiunea curentă, după această poveste de dragoste a fost montat şi un spectacol pentru copii la Teatrul „Guguţă”.

     Teatrul dramatic nu are însă în palmaresul său un spectacol după poemul „Luceafărul”. Teatrul Republican „Luceafărul” intenţionează să prezinte publicului în stagiunea curentă un spectacol realizat în baza poemului eminescian. Despre aceste intenţii am discutat cu Boris Focşa, directorul teatrului.

- Teatrul „Luceafărul” poartă numele celui mai cunoscut poem al lui Mihai Eminescu. Şi în 47 de ani de existenţă, pe scena acestui teatru nu a fost montată niciodată cea mai importantă operă a „Luceafărului literaturii române”. De ce? Sau de ce nu aţi încercat dvs. personal să faceţi acest lucru în anii de când sunteţi directorul acestei instituţii?

- Nu cred că eram pregătit să fac acest lucru. Şi nu pot afirma cu certitudine că sunt pregătit acum să fac acest lucru.

- Cel puţin, intenţionaţi?

- Intenţionez să montez acest spectacol în stagiunea curentă, lucrez acum asupra textului. Şi intenţia deja presupune o lipsă de frică în faţa acestui text. Ce va ieşi, va arăta timpul. De ce nu s-a montat această operă pe scena „Luceafărului”? În primul rând, pentru că nu există dramatizarea acestui poem. „Luceafărul” este o lucrare în versuri, ea nu este tradusă în limbaj teatral.

- Deci, teatrele dramatice nu au abordat acest poem, deoarece el nu este adaptat scenic şi nu din lipsă de interes pentru opera lui Eminescu?

- Cred că dacă ar fi existat o variantă adaptată scenică, regizorii noştri ar fi încercat să monteze acest spectacol, chiar dacă atunci când încerci primul să montezi o lucrare de valoare, îţi rupi capul. Dar e una când îţi rupi capul de o lucrare de valoare şi alta când îţi rupi capul de o lucrare pe care au încercat-o mulţi şi tocmai ţie nu ţi-a reuşit! E foarte complicat să găseşti echivalentul scenic pentru „Luceafărul”. Lucrarea e pe câteva pagini, dar pentru a fi transpusă într-un spectacol de două ore e nevoie de o muncă enormă.

- Această lucrare intră în planurile teatrului pentru 2008?

- E la nivel de intenţie, aşa cum v-am spus mai înainte. De obicei, eu nu abordez subiectul unui proiect înainte să încep lucrul la el.

- Prin ce este actual acum Eminescu? Sau intenţionaţi să montaţi acest spectacol pentru a plăti un tribut celui care a scris „Luceafărul”, al cărui nume îl poartă şi instituţia pe care o conduceţi?

- Nu, nu din acest motiv, ci pentru că este o temă interesantă. Am început această temă încă atunci când am montat primul spectacol, când am venit în acest teatru, e vorba de „Înţeleptul” lui Ostrovski. Consider că oamenii vin pe pământ pentru a învăţa să iubească. Există naştere şi moarte, iar între naştere şi moarte există un singur miracol – dragostea. Miracolul acesta este unul biblic, Iisus Hristos în Noul Testament ne îndeamnă: „Învăţaţi să iubiţi”. La alte religii lipseşte acest îndemn. Tema dragostei e o temă care mă tentează.

- Subiectul spectacolului se va axa pe Cătălina, care fiind creştină nu avea cum să se rupă de lumea ei şi să se căsătorească cu un demon?

- Nu, acest spectacol va fi dispersat în două lumi – cea dumnezeiască şi cea a muritorilor de rând. Dragostea este la nivel de spirit. În zilele noastre însă, dar şi în zilele lui Eminescu, dragostea era privită sub aspect carnal şi eu încerc să tratez în noul proiect lupta dintre carnal şi spirit. Dragostea este un lucru absolut spiritual, mai târziu ea trece în carnal şi nu invers şi apare o dilemă, cum noi, muritorii, să împăcăm spiritul cu carnalul, care este hotarul? Cam despre asta aş vrea să vorbesc în noul meu spectacol.

- Nu ştiu de ce, azi e la modă să citeşti ... ceea ce recomandă revistele şi de dorit scriitori cu nume exotice, ca să te poţi remarca cumva. Dvs. personal ce vreţi să faceţi cu Eminescu? Să propuneţi publicului un Eminescu neştiut sau să-l întorci publicului spectator pe un Eminescu pierdut?

- Noi neglijăm de multe ori comorile literaturii noastre. Eminescu nu a fost numai un poet, ci şi un filozof, geniul lui a depăşit limitele unui timp, a unei epoci anume. Şi, poate, dacă nu deceda atât de timpuriu l-am fi avut şi noi, românii, pe Nietzche al nostru. Pentru intelectualul de astăzi, Eminescu este o stare de spirit cred eu, o stare de spirit deosebită. Deosebit şi plin simpleţea/stricteţea lui, ceea ce au de învăţat oamenii de cultură care l-au succedat. Această aparentă simpleţe vine de la luciditatea minţii. Am studiat opera lui Eminescu şi am citit despre influenţele despre care se spune ca le-a avut. Se vorbeşte că Lermontov cu „Demonul” său l-a influenţat mult, nu-mi plac discuţiile astea de-a influenţa şi nici nu cred că trebuie abordate, important e că există două opere mari, care au dreptul la existenţă, atât „Luceafărul” lui Eminescu, cât şi „Demonul” lui Lermontov. Ce vreau să fac cu Eminescu în noul spectacol? Să-l aduc în toată splendoarea în faţa spectatorului, pentru a aduce un omagiu unor valori nepieritoare pe care le abordează în opera sa geniul literaturii române.

- Vă mulţumim şi vă dorim succes. 

Liliana POPUŞOI.